Ați putea crede că utilizarea țigărilor electronice și sistemul digestiv nu au nicio legătură. La urma urmei, vaporii sunt inhalați în plămâni, fără a intra vreodată în sistemul digestiv.
Haideți să ne uităm la impactul asupra intestinelor - este propunerea pe care o avansează Dr. Grigorina Mitrofan, Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
În ultimii ani, țigările electronice au devenit o alternativă populară în rândul fumătorilor.
Vapatul implică inhalarea și expirarea aerosolului produs de o țigară electronică sau un dispozitiv similar. Aerosolul, numit adesea vapori, conține de obicei nicotină, arome, propilenglicol și glicerină. Există mai multe motive pentru care vapatul a devenit atât de popular. Unul dintre motivele principale este percepția acestuia ca o alternativă mai sigură la fumat, deoarece elimină multe dintre substanțele chimice nocive găsite în țigările tradiționale. În plus, vapatul permite utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă largă de arome.
Mai mult, vapatul a devenit o tendință populară în rândul tinerilor adulți și adolescenților. Atractia vape-ului constă parțial în imaginea sa la modă și în percepția că este o alternativă modernă și sofisticată la fumat. Natura discretă a vapatului a făcut-o mai acceptabilă din punct de vedere social în anumite situații în care fumatul este interzis.
Deși sunt prezentate de producători drept o alternativă „sănătoasă” la țigările tradiționale, noile cercetări indică că substanțele din electronice perturbă bariera intestinală și declanșează inflamația în organism.
Este important de știut faptul că FDA (Food and Drug Administration) nu a început revizuirea vreunei țigări electronice sau a ingredientelor sale, și nici nu a emis vreun standard cu privire la compoziția acestora de aceea, aceasta poate varia.
Ce substanțe regăsim în țigările electronice ?
În primul rând, nicotina stimulează eliberarea serotoninei în tractul gastrointestinal, producăndu-se în mod ecut o golire a rezervelor de serotonină, ce se reffac la 30 min după fumat. Serotonina este un neurotransmitator care joaca un rol crucial in reglarea motilitatii si sensibilitatii intestinale. Este surprinzător faptul că 95% din serotonină este produsă la nivel intestinal de către microbiom?! Serotonina afectează multe aspecte ale funcției intestinale, inclusiv cum se mișcă mâncarea (motilitate), cât de mult mucus este secretat în intestine, cât de sensibile sunt intestinele tale la senzații de durere și sațietate.
Deși mecanismele nu sunt complet elucidate, dezechilibrele în nivelurile de serotonină au fost implicate în dezvoltarea și exacerbarea simptomelor sindromului de intestin iritabil (SII). Persoanele cu SII care suferă de constipație au adesea niveluri mai scăzute de serotonină, iar mușchii din rect sunt mai puțin reactivi la serotonină, de aceea au mai multe șanse de a se constipa. Dovezile științifice au arătat că la un an simptomele de SII s-au ameliorat la 27% din persoanele care au renunțat de fumat (1).
Nicotina este văzută ca principala substanță cu efect adictiv și negativ, de aceea au aparut și alternative fără nicotină (nicotine free e-cigarettes); fără nicotină, dar nu fără niciun impact negativ asupra organismului. S-a arătat faptul că utilizarea cronică a țigărilor electronice fără nicotină a dus la un „intestin permeabil”, în care microbii și alte molecule trec din intestine în sânge, ducând la inflamație cronică. Adică intestinul devine ca o sită și lasă să treacă tot felul de molecule în sânge. Astfel că o astfel de inflamație poate contribui la o varietate de boli și afecțiuni, inclusiv boli inflamatorii intestinale, demență, anumite tipuri de cancer, ateroscleroză, fibroză hepatică, diabet și artrită (2)
Inhalarea zilnică de aerosoli din țigara electronică poate duce la inflamația colonului și la scăderea funcției de barieră a mucoasei intestinale. E-lichidul, nu nicotina, poartă cea mai mare vină.
Ultimele descoperiri arată că expunerea cronică repetitivă, dar nu acută, la aerosolii de țigară electronică perturbă bariera epitelială intestinală, crește susceptibilitatea mucoasei intestinale la infecții bacteriene și declanșează inflamația intestinală (2).
Intestinul este un mediu complex, iar bariera mucoasei intestinale servește drept barieră între cea mai mare componentă a sistemului imunitar și trilioane de microbi, antigeni alimentari și toxine din lumen. O barieră intestinală compromisă permite microbilor și antigenilor să treacă și să întâlnească sistemul imunitar al gazdei, generând astfel inflamație și toxine în tot organismul.
Țigările electronice pot da balonare și pot intesifica simptomatologia sindromului de colon iritabil
Atât nicotina cât si substanțele din țigările electonice pot produce deshidratare și ulterior balonare. Prin urmare, este important să vă asigurați că vă hidratați suficient. Mai mult decât atât glicerolul conținut în de către țigările elctronice poate produce de asemenea balonare.
Chiar dacă fumați țigări normale sau electronice vă puteți deregla microbiomul intestinal.
Data viitoare când fumați, gândiți-vă dacă vreți să vă omorâți microbi buni, care sunt cei mai de nădejde prieteni ai noștri în relația cu mediul înconjurător. De asemenea toți acești prieteni invizibili sunt cei care ne pot face să avem o dispoziție proastă fără să știm de la ce provine, prin faptul că s-a moficat sistemul care produce serotonină.
Și să nu uităm: serotonina pe care o creștem cu ajutorul nicotinei o putem crește și în alte modalități. De exemplu prin mâncarea sănătoasă, exercițiul fizic, o practică spirituală, conexiune umană, prin râs, expunerea la soare, somn suficient, reușite și validări personale și… chiar și din ciocolată.
Resurse