Apariția varicelor – ar putea fi determinată genetic?!

Apariția varicelor – ar putea fi determinată genetic?!

Apariția varicelor – ar putea fi determinată genetic?!

Dr. Toni Feodor, fondatorul VASCULARTE - Clinică de Medicină Vasculară a încheiat cu succes participarea la Vein MeetUp, în Opatija, Croația, eveniment organizat de Socetatea Croată de Chirurgie Vasculară în parteneriat cu Servier în perioada 19-20 mai.

 

            În cadrul sesiunilor de lucru, Dr. Toni Feodor, Medic Primar Chirurgie Generală, Medic Specialist Chirurgie Vasculară - competență în ecografie și Supraspecializare în Flebologie a susținut workshop-uri în care a prezentat metodele de intervenție și tratament din Clinica VASCULARTE. Astfel, România a contat în peisajul internațional al Chirurgiei Vasculare, datorită modelelor de bune practici pentru care medici din Europa și-au arătat interesul în vederea preluării și implementării lor în cadrul clinicilor și spitalelor pe care le-au reprezentat la eveniment.

 

            Clinica VASCULARTE a trasat bazele unor parteneriate strategice internaționale prin care să ofere cele mai bune soluții de consultanță, diagnostic și tratament pentru pacienții cu probleme vasculare. Cel mai important dintre acestea este acordul cu Univerzitetni Klinični Center din Ljublijana, Clinică de Medicină Genomică. Concluziile acestei întâlniri a chirurgilor vasculari din Europa au condus la necesitatea unei colaborări regionale. În acest sens, colaborarea dintre Clinica VASCULARTE și Univerzitetni Klinični Center din Ljublijana înseamnă progres științific, pentru că se încearcă astfel determinarea genetică a tromboembolismului pulmonar și a bolii venoase cronice. Concret, în perioada următoare studiile se vor concentra spre a se putea descoperi în ce măsură genele pot determina apariția varicelor. 
 

 

            „Sunt entuziasmat pentru această colaborare inedită, întrucât cercetarea în afecțunile vasculare are nevoie de date noi și de abordări creative. Colaborarea regională, multidisciplinară și, mai ales, dorința de inovare pot duce profilaxia în boala venoasă cronică la un cu totul alt nivel. Pacientul vascular merită și trebuie să fie tratat la timp, cu mult înainte ca viața să îi fie pusă în pericol de complicațiile bolii sale. Încercarea de a determina gena care determină apariția varicelor este un proiect ambițios, cu provocări atât pentru partea română cât și pentru partea slovenă, însă medicii și cercetătorii din această echipă sunt optimiști”. - Dr. Toni Feodor.