Varicele reprezintă o venopatie cronică superficială și a vaselor comunicante ale membrelor inferioare, cu apariția dilatațiilor ireversibile ale sistemului venos subcutanat.
Varicele primare sunt cauzate de insuficiența valvulară a venelor superficiale (mai frecvent întâlnită la nivelul joncțiunii safeno-femurale) care favorizează refluxul venos însoțit de creșterea presiunii vasculare cu apariția dilatațiilor varicoase. Factorii favorizanți ai bolii sunt fie stări fiziologice precum sarcina, menopauza, vârsta înaintată, fie stări patologice de tipul obezității sau traumatismelor la nivelul membrelor inferioare (rupturi spontane ale venelor perforante, la sportivi). Factorii genetici (absența valvulară congenitală) și cei profesionali (la frizeri, chirurgi, stomatologi, barmani, persoane care desfășoară activități care implică ortostatism prelungit) au rol important în apariția afecțiunii.
Principalele manifestări ale bolii sunt: senzația de greutate în picioare, prurit sau sindromul „picioarelor neliniștite” (boala Willis Ekbom), alterarea sensibilității tegumentare la cald/rece cu accentuarea simptomatologiei la mersul pe jos.
Tratamentul profilactic își propune reducerea evoluției varicelor primare și cuprinde totalitatea măsurilor de schimbare a stilului de viață:
Tratamentul chirurgical al dilatațiilor sistemului venos superficial include:
Tratamentul medicamentos preventiv poate fi reprezentat de suplimente alimentare care să contribuie la susținerea circulației venoase cu diminuarea disconfortului cauzat de dilatațiile venoase - de tipul diosmină cu hesperidină. Alte preparate sunt indicate în funcție de stadializarea bolii varicoase conform CEAP și cuprind antibioticele sistemice (în cazul infecțiilor post-traumatice ale varicelor superficiale) sau topicele locale.