Sindromul post-trombotic
Sindromul post-trombotic este o complicație pe termen lung a episoadelor de tromboză venoasă profundă și poate să apară la câteva luni sau ani după ocluzia inițială. Aproape jumătate dintre pacienții care suferă la un moment dat de obstrucție venoasă profundă prezinta risc de a dezvolta sindrom post-trombotic.
Cauzele de apariție a afecțiunii
Recuperearea după un episod de tromboză venoasă profundă presupune afectarea într-o măsură mai mică sau mai mare a aparatului valvular venos profund. Atunci când valvele venoase nu se mai închid în mod corespunzător apare refluxul sangvin retrograd (sub acțiune gravitațională sângele rămâne decliv) cu stază venoasă, creșterea presiunii în sistemul venos profund (care se transmite prin intermediul venelor perforante la nivel venos superficial), edem, hipoxie și, în final, modificări trofice de țesut.
Cum se manifestă insuficiența venoasă cronică
Din punct de vedere clinic, insuficiența venoasă cronică sau sindromul post-trombotic se poate prezenta sub formă edemo-algică (inflamație dureroasă a membrului inferior), formă varicoasă (dilatații venoase superficiale), formă ulceroasă (caracteristice sunt leziunile tegumentare ulceroase) sau mixtă.
Simptomatologia generală este reprezentată de senzația de greutate a membrelor inferioare, durere, crampe musculare, prurit tegumentar, parestezii (furnicături, amorțeli).
Semnele locale ale bolii apar în general la mai mult de 3 ani după episodul trombotic inițial și progresează rapid, fiind reprezentate de:
- Modificări trofice cutanate (colorație albăstruie sau maronie a pielii, durificarea țesutului subcutanat, diminuarea țesutului grasos subcutanat, dispariția pilozității);
- Edem (inflamarea membrului afectat);
- Ulcerul venos post-trombotic (leziuni tegumentare persistente, care nu se vindecă și care prezinta risc crescut de infecție);
- Celulita (inflamație și infecție a tegumentului și a țesutului grasos subcutanat).
Tratamentul sindromului post-trombotic
Tratamentul insuficienței venoase cronice are caracter permanent și urmărește stoparea evoluției bolii prin îmbunătățirea hemodinamicii vasculare și limitarea modificărilor trofice ale extremităților. În tratament se folosesc metode de contenție elastică - ciorapi sau fașe elestice care, purtate pe tot parcursul activităților desfășurate în picioare peste zi sau în timpul călătoriilor lungi cu avionul, limitează refluxul venos cu diminuarea stazei și edemelor. A fost demonstrat că menținerea membrelor în poziție ușor ridicată pe durata nopții este utilă prin efectul antigravitațional asupra circulației venoase.
Medicația administrată cuprinde, în mare parte, antiagregante plachetare, diuretice (pentru diminuarea edemelor de stază) și antibiotice - în cazul în care apar infecții ale ulcerelor, utile fiind și unguentele pe bază de corticosteroizi topici care diminuează inflamația tegumentară, însă utilizarea lor pe termen lung poate favoriza apariția infecțiilor.
Intervențiile chirurgicale în scop curativ au rolul de reconstrucție vasculară sau valvulară, de a îndepărta venele varicoase (flebectomie), de a repermeabilizar venele profunde trombozate prin montarea de stenturi venoase. By-passul venal presupune devierea circulației venoase printr-o venă artificială - grefă sintetică - sau printr-o venă sănătoasă recoltată de la pacient.
În tratamentul chirurgical al bolii, tehnicile minim invazive sunt utilizate pentru ligaturarea varicelor cu ajutorul unui endoscop, iar laserul chirurgical estompează dilatațiile venoase prin intermediul fasciculelor luminoase intens pulsate în venele afectate.
Insuficiența venoasă cronică avansată este tratată cu scleroterapie, în urma căreia se obține reducerea patului venos afectat prin injectarea unor substanțe chimice cicatrizante, iar venele mari pot fi sigilate prin introducerea unui cateter care emite căldură, închizând dilatațiile pe măsură ce este retras.